Curs Erasmus + KA1 ROMA
Numele cursului: Inclusive Classroom through ICT (https://edu2grow.org/staff-courses/inclusive-classroom-through-ict/)
Furnizorul de curs: ASSOCIACAO EDU2GROW (https://edu2grow.org/)
Perioada: 26.05.2025 – 30.05.2025
Scopul cursului:
Cursul a avut ca scop dezvoltarea competențelor digitale și pedagogice ale profesorilor pentru crearea unui mediu de învățare incluziv, bazat pe utilizarea eficientă a tehnologiilor TIC. Activitățile de formare au urmărit stimularea participării tuturor elevilor, adaptarea conținuturilor educaționale la nevoile diverse și promovarea echității în educație, prin integrarea instrumentelor digitale moderne în procesul didactic.
Cadre didactice participante:
- Moldoveanu Rodica– Școala Gimnazială Comuna Smeeni
- Guteniuc Doinița– Liceul Tehnologic Rușețu
- Gheorghe Mihaela– Școala Gimnazială Cislău
- Șerdin Gabriela– Școala Gimnazială Ulmeni
- Furtună Mariana– Școala Gimnazială Lunca Priporului
Programul cursului:
Ziua 1: Introducere și stabilirea contextului
Activități de ice-breaking și prezentarea participanților.
Introducere în conceptele de incluziune educațională și diversitate în contextul digital.
Explorarea platformelor educaționale (Google Classroom, Padlet, Edmodo) pentru facilitarea colaborării și accesibilității.
Discuții privind provocările integrării TIC în educație și rolul profesorului incluziv în școala modernă.
Ziua 2: Strategii digitale pentru incluziune
Prezentarea unor aplicații și instrumente digitale pentru sprijinul elevilor cu nevoi speciale.
Crearea de materiale interactive prin Canva, BookCreator, Genially.
Adaptarea resurselor educaționale digitale la stiluri diferite de învățare (vizual, auditiv, kinestezic).
Activități practice privind utilizarea instrumentelor de accesibilitate: text-to-speech, screen readers, traducere automată.
Ziua 3: Învățare colaborativă și comunicare eficientă
Utilizarea aplicațiilor colaborative (Jamboard, Padlet, Mentimeter) pentru lucrul în echipă și feedback în timp real.
Exemple de bune practici privind învățarea incluzivă prin TIC la nivel european.
Ateliere de reflecție: identificarea barierelor și soluțiilor pentru crearea unei clase digitale incluzive.
Ziua 4: Proiectare didactică integrată TIC
Realizarea de planuri de lecție incluzive prin integrarea instrumentelor digitale.
Crearea de jocuri educaționale și teste online (Kahoot, Quizizz, LearningApps).
Lucru în echipe: elaborarea unei mini-unități de învățare bazate pe principiile educației incluzive.
Prezentarea produselor realizate și feedback colaborativ.
Ziua 5: Reflecție și diseminare
Prezentarea concluziilor și reflecții asupra competențelor dobândite.
Realizarea planurilor individuale de aplicare în școală a celor învățate.
Evaluarea cursului și distribuirea certificatelor Europass Mobility și Certificate of Attendance.
Discuții privind sustenabilitatea și multiplicarea rezultatelor în cadrul consorțiului.
Impactul cursului
Participarea la cursul „Inclusive Classroom through ICT” a contribuit la dezvoltarea competențelor digitale, metodologice și interculturale ale cadrelor didactice. Profesorii au dobândit abilități concrete pentru:
- Crearea de resurse educaționale accesibile tuturor elevilor;
- Integrarea tehnologiilor digitale în activitățile didactice pentru sprijinul elevilor cu cerințe educaționale speciale;
- Promovarea colaborării și creativității în sala de clasă;
- Consolidarea cooperării între școlile consorțiului Erasmus+ Buzău.










